INIMI DE-O NOAPTE
Editura NICO, 2011
Premiul special al juriului, la Festivalul - Concurs Național de Creație Literară, „Romulus Guga”, 2011
Opinii Ale Unor Cititori
“Poetul este delegatul veşnic al sufletului omenesc în simfonia spiritului universal.”George Călinescu
„Într-o societate în care materialismul a ajuns să primeze, când întâlneşti persoane care sunt preocupate de cultură, artă, filozofie şi care continuă să lupte pentru valorile autentice, nu poţi decât să te bucuri, să îi dai respectul cuvenit şi mai mult decât atât, să îl recomanzi celor care poate nu au avut şansa de a-i fi citit scrierile. Un astfel de poet şi scriitor este domnul Lucian Dumbravă.
Descoperind forţa magică a cuvintelor, poetul îşi exprimă trăirile şi sentimentele într-o manieră simplă, dar profundă, fiind nu numai un fin psiholog al tipologiei umane, dar şi o persoană extrem de elevată, sensibilă şi profundă. Lirismul poemelor domniei sale au o mare încărcătură emoţională şi transmit problemele existenţiale, care frământă sufletul. ”Cea mai mare victorie posibilă constă în a fi, a continua să fii şi a fi fost. Nicio înfrângere nu ne poate priva de succesul de a fi existat într-un anume moment, într-un univers căruia îi suntem indiferenţi.” (Norbert Wiener). Gândurile şi stările conflictuale generate de viaţă sunt transpuse în versuri cu pasiune, tenacitate şi energie creatoare, astfel încât este facil să “citeşti”ceea ce sufletul poetului a dorit să exprime şi să te regăseşti în multe din poeziile domniei sale. Fiecare poezie lasă cititorului liberă contemplare, interpretare, antrenând imaginaţia. Domnia sa declară că nu face altceva decât să “arhiveze gânduri, sentimente şi vise “, dar el face mai mult decât atât, întinde arc de curcubeu din vise, idealuri si speranţe, creând punţi spre cei care iubesc literatura.
„ Să-i iubim pe poeţi. Să-i iubim pentru că ei există şi pentru că noi existăm. Să iubim poeţii pentru darul cuvântului, cu care sunt investiţi. Un poet este tot timpul şi oriunde, din simplă pricină că este.” ( Nichita Stănescu)
Aleasă preţuire d-le Lucian Dumbravă, inspiraţie şi success în tot ceea ce vă propuneţi. Aşteptăm cu încântare să ne bucuraţi sufletele cu creaţiile dv -stră! Cu drag, respect şi admiraţie.”
Popa Ines Vanda
(poetă)
„Poemul "Fără răspuns", din volumul „Inimi de-o noapte”, ascunde sonorități imperceptibile ale sufletului, care își trăiește "însingurarea cu dobândă", prin multiplicarea întretăierilor de drumuri "prin puncte cardinale". E trist să se mai poată. Negăsind răspuns, când "noaptea stă la pândă", "fugim, stafii", urmărite de întrebarea "de unde începe vina?". Iubirea devine vinovată, prin tăinuirea ei, în "noaptea infernală". "Cu palma –ntinsă căutăm un sprijin", într-o lume în care viața se cuprinde-n dogme. Poetul trăiește, pentru o clipă, dorința de a alunga însingurarea, "nu vrem de –singurare să mai fim", dar obstinat "Ne-ncearcă vina că greșim". Încertitudine, fragilitate, vinovăție, singurătate, trăiri care ne conduc spre o tensiune lirică, fin caligrafiată.”
Rodica Netty Cracea
„Într-o societate în care materialismul a ajuns să primeze, când întâlneşti persoane care sunt preocupate de cultură, artă, filozofie şi care continuă să lupte pentru valorile autentice, nu poţi decât să te bucuri, să îi dai respectul cuvenit şi mai mult decât atât, să îl recomanzi celor care poate nu au avut şansa de a-i fi citit scrierile. Un astfel de poet şi scriitor este domnul Lucian Dumbravă.
Descoperind forţa magică a cuvintelor, poetul îşi exprimă trăirile şi sentimentele într-o manieră simplă, dar profundă, fiind nu numai un fin psiholog al tipologiei umane, dar şi o persoană extrem de elevată, sensibilă şi profundă. Lirismul poemelor domniei sale au o mare încărcătură emoţională şi transmit problemele existenţiale, care frământă sufletul. ”Cea mai mare victorie posibilă constă în a fi, a continua să fii şi a fi fost. Nicio înfrângere nu ne poate priva de succesul de a fi existat într-un anume moment, într-un univers căruia îi suntem indiferenţi.” (Norbert Wiener). Gândurile şi stările conflictuale generate de viaţă sunt transpuse în versuri cu pasiune, tenacitate şi energie creatoare, astfel încât este facil să “citeşti”ceea ce sufletul poetului a dorit să exprime şi să te regăseşti în multe din poeziile domniei sale. Fiecare poezie lasă cititorului liberă contemplare, interpretare, antrenând imaginaţia. Domnia sa declară că nu face altceva decât să “arhiveze gânduri, sentimente şi vise “, dar el face mai mult decât atât, întinde arc de curcubeu din vise, idealuri si speranţe, creând punţi spre cei care iubesc literatura.
„ Să-i iubim pe poeţi. Să-i iubim pentru că ei există şi pentru că noi existăm. Să iubim poeţii pentru darul cuvântului, cu care sunt investiţi. Un poet este tot timpul şi oriunde, din simplă pricină că este.” ( Nichita Stănescu)
Aleasă preţuire d-le Lucian Dumbravă, inspiraţie şi success în tot ceea ce vă propuneţi. Aşteptăm cu încântare să ne bucuraţi sufletele cu creaţiile dv -stră! Cu drag, respect şi admiraţie.”
Popa Ines Vanda
(poetă)
„Poemul "Fără răspuns", din volumul „Inimi de-o noapte”, ascunde sonorități imperceptibile ale sufletului, care își trăiește "însingurarea cu dobândă", prin multiplicarea întretăierilor de drumuri "prin puncte cardinale". E trist să se mai poată. Negăsind răspuns, când "noaptea stă la pândă", "fugim, stafii", urmărite de întrebarea "de unde începe vina?". Iubirea devine vinovată, prin tăinuirea ei, în "noaptea infernală". "Cu palma –ntinsă căutăm un sprijin", într-o lume în care viața se cuprinde-n dogme. Poetul trăiește, pentru o clipă, dorința de a alunga însingurarea, "nu vrem de –singurare să mai fim", dar obstinat "Ne-ncearcă vina că greșim". Încertitudine, fragilitate, vinovăție, singurătate, trăiri care ne conduc spre o tensiune lirică, fin caligrafiată.”
Rodica Netty Cracea
Versuri Recitate De Autor
|
|
|
Informații Diverse
Cu o grafică a copertei oferită de Serenella Pădurariu, acest volum a fost publicat înainte cu puțin timp de plecarea mea dincolo de graniți. Conține poezii scrise în perioada 1999 - 2011. Cuprinde 90 de pagini de poezie.
************************************************************************************************************
POEME PENTRU ZILE SIMPLE
Editura NICO, 2010
Opinii Ale Unor Cititori
„Un poet este o lume închisă într-un om... Prin observaţie, el este un filosof şi poate un legiuitor; prin imaginaţie, magician şi creator; prin intuiţie, poet şi poate revelator. Revelator de fapte; el e proget, revelator de idei, el e apostol”, spune Gotthold Ephraim Lessing. Așa este și poetul Lucian Dumbravă. Succes, inspirație și la cât mai mulți cititori, Lucian.”
Ines Vanda Popa
(poetă)
Versuri Recitate De Autor
|
|
|
Informații Diverse
O publicare de carte susținută de doamna Alice Vișan, o antologie de autor, a primelor două volume, cu 16 poezii inedite. Conține 184 de pagini.
************************************************************************************************************
SPINI DE ZĂPADĂ
Editura NICO, 2010
Opinii Ale Unor Cititori
"Cu volumul de poezii "Spini de zăpadă", apărut recent la Editura NICO, Lucian Dumbravă îşi reafirmă predispoziţia pentru elegie, pentru peisajele reci şi întunecate, cel mai adesea periferice, în care iernile, nopţile, gările pustii şi înserările ce miros a moarte sunt îndeobşte metafore ce surprind în cheie poetică o existenţă paradoxală.Din această convocare a elementelor acestui mediu de solicitare anxioasă, L. Dumbravă construieşte un univers poetic în care e personajul trist ce constată efemeritatea existenţei, neantul ce devoră totul, un Dumnezeu absent la marile încercări ale vieţii ; totuşi invocat adesea, nu atât pentru soluţionarea injusteţilor existenţiale, cât mai ales pentru "fraternizare" cu omul abandonat în acest peisaj al însingurării : Nu am cerut nici cât s-ar cuvine,/ Am aşteptat să simţi că ne e greu,/ Să faci un gest al tău, un gest de bine,/ Să ştim c-avem în Cer un Dumnezeu.
L. Dumbravă apare de nicăieri, poate "dintr-o umbră-ascunsă în trecut", ni se înfăţişează marcat de o oarecare grabă editorială, ca şi cum ar fi în competiţie cu timpul, ca şi cum ar fi găsit în poezie contraponderea la scurgerea lui ireversibilă. În încercările lui de a se defini, poetul îşi revendică ipostaze ale aceluiaşi timp, într-o paradoxală complicitate ; poetul e anotimp, ceas din ziua ce trecu, cifră din calendar şi... tot mai puţin el însuşi. Peste mine trece timpul/ Ducând ziua ca hamal./ Înrobit de drumuri stranii/ Eu sunt cifră-n calendar./ Aşezat în timp şi spaţiu/ Mai aproape de Pământ./ Cuget viaţa-n anotimpuri - /Anotimp eu însumi sunt !/ Sunt şi fila ce se rupe,/ Ceas din ziua ce trecu./ Sunt cât mai puţin din mine...
Poetul se lasă sedus de exprimări vetuste, de cantabilitatea poeziei clasicilor, a căror tematică, stil şi ritm şi le însuşeşte fără nicio reţinere, deşi, uneori, face salturi peste timp în chiar posmodernism, respirând versuri-sinteză, aproape definiţii, semn al indeciziei şi al căutării propriului culoar de exprimare. Multe din poeziile lui Lucian Dumbravă încorporează plângeri, blesteme, invocări, acuze, în tonuri sfâşietoare, indignate şi, în ultimă instanţă, resemnate, precum în poemul "Vestigii a ceea ce mai sunt" : E mult ca-ntr-un sfârşit.../ Şi multe-s la sfârşit şi-o să mai fie./ Adânc blestem, destin neobosit./ V-acuz sălbatec !/ căci tot din câte mai vreau/ - şi nu vreau mult - / se pierde-n nopţi adânci/ şi azi şi mâine... şi demult !/ În inimi ce se-nchină ca-n morminte,/ se-aude scrâşnet sec, de oseminte !/ şi-o toacă ce-mi bubuie prin sânge./ mă pleacă, mă-ngenunche şi mă frânge !/ Eu nu mai sunt ce-am fost !/ Nici Dumnezeu.../ Hotare între ţări atârnă greu./ atârnă greu şi crucile-nnegrite/ şi urletul de câini/ prin sate părăsite.
După lectura unui volum de aproape două sute de texte şi după modelul cum este " structurat", se creează impresia că poetul a adunat în această carte, de-a valma, tot ce a scris într-o anumită perioadă de timp. Poate puţină rigoare în organizarea volumului, poate forţa renunţării la anumite poeme, mai puţin reuşite, ar fi produs o carte mai atractivă, ca lectură, şi mai însemnată, ca valoare. Altfel, poetul se dovedeşte a fi vizitat de indiscutabile momente de graţie ; surprind plăcut mai ales unele finaluri de poem, în care aparenta ambiguitate nu e decât o subtilă sugestie, semn al unui moment de inspiraţie specific poeţilor dăruiţi cu har, al unei spontane scânteieri entropice.
Astfel, L. Dumbravă nu prea-şi propune jocul în poemele sale ; jocul este mai mult clamat, ca argument pentru "gluma existenţială", aşa cum se întânplă în poemul "Joaca de-a mine" : Ştergând de praf trecutul meu diform,/ Îmi caut noi identităţi şi mă consum./ Într-un alt eu aş vrea să mă transform,/ Un eu pe care l-am pierdut pe drum./ Prin metafizici şi-alchimii moderne,/ Fiinţa mea golită-n creuzet,/ Să tindă spre noi ţeluri a s-aşterne,/ Pierzând, pe veci, statutul de poet./ Să soarbă viaţa,-n setea lui de viaţă,/ Direct din Marea cerului curat ;/ Să-nveţe-n timp cum gura se dezvaţă/ De-a leorpăi din apa căzută din neant./ O transformare nouă... un alt eu.../ Metamorfoză tragică şi bună.../ Un crez în plus în Dumnezeu,/ Pentru un eu făcut în glumă.
Nu lipseşte din aceste poeme atitudinea etică ; uneori, destul de rar, derogată până la manifest ; dar insistente sunt pasajele autobiografice în care personajele familiale sunt convocate să solidarizeze în teribila "criză" şi în terifianta "iarnă", în care "biletele se vând doar pentru dus", iar privilegiul de-a fi poet e o povară ; dedus aici dintr-o sugestivă interogare : "câţi dintre cei rămaşi mai ştiu ce-nseamnă/ Povara de-a avea un ochi în plus ?" Dar din aceeaşi zonă a rememorării, nu lipsesc pasajele oarecum înseninate, în secvenţe rememorative ce implică o geografie rurală în care poetul se regăseşte cu nostalgie, precum în poemele "Mărul", "Dimineţi", "Ecartament", "Noapte de zi polară", "Culori în suflet"... Rare sunt insă poemele cu încărcătură erotică, ("Dacă", "Vis de noapte", "Schiţa unei iubiri"...), poetul e, mai ales, preocupat de "povestea strâns legată de sfârşit",în care se numeşte "copacul dintr-o carte" sau "aprodul ce n-a găsit cuvânt pentru movila-ntâiului mormânt".
Lucian Dumbravă ar putea fi o surpriză plăcută în peisajul acesta dominat de aşa-zişi consacraţi ; poetul are suficiente atribute pentru a se impune în câmpul poeziei ; e adevărat că va trebui să urmărească mai atent ce se întâmplă în poezia contemporană, să mai coboare din turnul lui de fildeş printre poeţi, să se racordeze adică la pulsul zilei. Să privim totuşi cu optimism demersurile sale poetice şi să reţinem ca argument textul ce încheie actualul volum : Trec, trecător, prin forme şi condiţii,/ Iubesc câte un înger an de an ;/ Mai câte-o boală intră-n repetiţii/ Şi uit din când-în-când să mă mai am./ Agăţ şi drumuri care-mi sunt străine,/ Fraternizez cu oameni care nu-s./ Pierdut adesea-n lumile din mine,/ Îmi sprijin fruntea de poemul rus./ Ninsorile mă iau sub braţul lor ;/ Pot fi, tăcut, un bulgăr de zăpadă/ Căzut din ramul viu al unui pom,/ Pot fi minciuna iernii, ca dovadă./ Pot fi ce n-am fost ieri,/ Pot căuta din vana mea speranţă,/ Pot să fiu la margini de păreri,/ Pot să fiu aproapele-n distanţă./ Sunt viaţă efemeră, sunt şi moarte,/ Voi fi câte puţin din ce-o să fie,/ Eu, pieritor, lăsa-voi mai departe,/ Din gândul ce consumă veşnicie."
Ioan Suciu Moişa
(jurnalist, poet, prozator)
L. Dumbravă apare de nicăieri, poate "dintr-o umbră-ascunsă în trecut", ni se înfăţişează marcat de o oarecare grabă editorială, ca şi cum ar fi în competiţie cu timpul, ca şi cum ar fi găsit în poezie contraponderea la scurgerea lui ireversibilă. În încercările lui de a se defini, poetul îşi revendică ipostaze ale aceluiaşi timp, într-o paradoxală complicitate ; poetul e anotimp, ceas din ziua ce trecu, cifră din calendar şi... tot mai puţin el însuşi. Peste mine trece timpul/ Ducând ziua ca hamal./ Înrobit de drumuri stranii/ Eu sunt cifră-n calendar./ Aşezat în timp şi spaţiu/ Mai aproape de Pământ./ Cuget viaţa-n anotimpuri - /Anotimp eu însumi sunt !/ Sunt şi fila ce se rupe,/ Ceas din ziua ce trecu./ Sunt cât mai puţin din mine...
Poetul se lasă sedus de exprimări vetuste, de cantabilitatea poeziei clasicilor, a căror tematică, stil şi ritm şi le însuşeşte fără nicio reţinere, deşi, uneori, face salturi peste timp în chiar posmodernism, respirând versuri-sinteză, aproape definiţii, semn al indeciziei şi al căutării propriului culoar de exprimare. Multe din poeziile lui Lucian Dumbravă încorporează plângeri, blesteme, invocări, acuze, în tonuri sfâşietoare, indignate şi, în ultimă instanţă, resemnate, precum în poemul "Vestigii a ceea ce mai sunt" : E mult ca-ntr-un sfârşit.../ Şi multe-s la sfârşit şi-o să mai fie./ Adânc blestem, destin neobosit./ V-acuz sălbatec !/ căci tot din câte mai vreau/ - şi nu vreau mult - / se pierde-n nopţi adânci/ şi azi şi mâine... şi demult !/ În inimi ce se-nchină ca-n morminte,/ se-aude scrâşnet sec, de oseminte !/ şi-o toacă ce-mi bubuie prin sânge./ mă pleacă, mă-ngenunche şi mă frânge !/ Eu nu mai sunt ce-am fost !/ Nici Dumnezeu.../ Hotare între ţări atârnă greu./ atârnă greu şi crucile-nnegrite/ şi urletul de câini/ prin sate părăsite.
După lectura unui volum de aproape două sute de texte şi după modelul cum este " structurat", se creează impresia că poetul a adunat în această carte, de-a valma, tot ce a scris într-o anumită perioadă de timp. Poate puţină rigoare în organizarea volumului, poate forţa renunţării la anumite poeme, mai puţin reuşite, ar fi produs o carte mai atractivă, ca lectură, şi mai însemnată, ca valoare. Altfel, poetul se dovedeşte a fi vizitat de indiscutabile momente de graţie ; surprind plăcut mai ales unele finaluri de poem, în care aparenta ambiguitate nu e decât o subtilă sugestie, semn al unui moment de inspiraţie specific poeţilor dăruiţi cu har, al unei spontane scânteieri entropice.
Astfel, L. Dumbravă nu prea-şi propune jocul în poemele sale ; jocul este mai mult clamat, ca argument pentru "gluma existenţială", aşa cum se întânplă în poemul "Joaca de-a mine" : Ştergând de praf trecutul meu diform,/ Îmi caut noi identităţi şi mă consum./ Într-un alt eu aş vrea să mă transform,/ Un eu pe care l-am pierdut pe drum./ Prin metafizici şi-alchimii moderne,/ Fiinţa mea golită-n creuzet,/ Să tindă spre noi ţeluri a s-aşterne,/ Pierzând, pe veci, statutul de poet./ Să soarbă viaţa,-n setea lui de viaţă,/ Direct din Marea cerului curat ;/ Să-nveţe-n timp cum gura se dezvaţă/ De-a leorpăi din apa căzută din neant./ O transformare nouă... un alt eu.../ Metamorfoză tragică şi bună.../ Un crez în plus în Dumnezeu,/ Pentru un eu făcut în glumă.
Nu lipseşte din aceste poeme atitudinea etică ; uneori, destul de rar, derogată până la manifest ; dar insistente sunt pasajele autobiografice în care personajele familiale sunt convocate să solidarizeze în teribila "criză" şi în terifianta "iarnă", în care "biletele se vând doar pentru dus", iar privilegiul de-a fi poet e o povară ; dedus aici dintr-o sugestivă interogare : "câţi dintre cei rămaşi mai ştiu ce-nseamnă/ Povara de-a avea un ochi în plus ?" Dar din aceeaşi zonă a rememorării, nu lipsesc pasajele oarecum înseninate, în secvenţe rememorative ce implică o geografie rurală în care poetul se regăseşte cu nostalgie, precum în poemele "Mărul", "Dimineţi", "Ecartament", "Noapte de zi polară", "Culori în suflet"... Rare sunt insă poemele cu încărcătură erotică, ("Dacă", "Vis de noapte", "Schiţa unei iubiri"...), poetul e, mai ales, preocupat de "povestea strâns legată de sfârşit",în care se numeşte "copacul dintr-o carte" sau "aprodul ce n-a găsit cuvânt pentru movila-ntâiului mormânt".
Lucian Dumbravă ar putea fi o surpriză plăcută în peisajul acesta dominat de aşa-zişi consacraţi ; poetul are suficiente atribute pentru a se impune în câmpul poeziei ; e adevărat că va trebui să urmărească mai atent ce se întâmplă în poezia contemporană, să mai coboare din turnul lui de fildeş printre poeţi, să se racordeze adică la pulsul zilei. Să privim totuşi cu optimism demersurile sale poetice şi să reţinem ca argument textul ce încheie actualul volum : Trec, trecător, prin forme şi condiţii,/ Iubesc câte un înger an de an ;/ Mai câte-o boală intră-n repetiţii/ Şi uit din când-în-când să mă mai am./ Agăţ şi drumuri care-mi sunt străine,/ Fraternizez cu oameni care nu-s./ Pierdut adesea-n lumile din mine,/ Îmi sprijin fruntea de poemul rus./ Ninsorile mă iau sub braţul lor ;/ Pot fi, tăcut, un bulgăr de zăpadă/ Căzut din ramul viu al unui pom,/ Pot fi minciuna iernii, ca dovadă./ Pot fi ce n-am fost ieri,/ Pot căuta din vana mea speranţă,/ Pot să fiu la margini de păreri,/ Pot să fiu aproapele-n distanţă./ Sunt viaţă efemeră, sunt şi moarte,/ Voi fi câte puţin din ce-o să fie,/ Eu, pieritor, lăsa-voi mai departe,/ Din gândul ce consumă veşnicie."
Ioan Suciu Moişa
(jurnalist, poet, prozator)
Versuri Recitate De Autor
|
|
|
Informații Diverse
Cartea conține 194 de pagini de poezie. Versurile s-au scris în perioada 1996 - 2010
************************************************************************************************************
DEPARTE DE ȚĂRM
Editura NICO, 2009
Opinii Ale Unor Cititori
"Lucian Dumbravă a început să scrie găsindu-şi alinarea în vers, atunci când nestins îi era dorul de părinţii care "şi-au întins aripile spre veşnicie". Scriind, şi-a găsit liniştea, ne mărturiseşte autorul volumului "Dincolo de ţărm", şi-a echilibrat sentimentele şi a acceptat, resemnându-se, că plecarea pe alt "ţărm" a părinţilor este o etapă din viaţă. Dacă i-a fost greu la început, versul i-a adus împăcarea cu sine, iar volumul îl consideră totodată un omagiu adus celor care i-au dat viaţă.
....................În vers, găsim, însă, un suflet sensibil, care îşi caută demn şi frumos resemnarea atunci când valurile vieţii îi aduc şi suferinţă şi, ca "o aripă de vânt", cum se exprimă în una din poezii, alungă orice trist sfârşit, căutând un nou început, un nou răsărit. Un "nou răsărit" care îi readuce bucuria este fiul său, în vârstă de şase ani, căruia îi dedică, de asemenea, poeme, ca şi soţiei sale. O poezie de suflet se poate aprecia, în care autorul exprimă crezul său despre "sfinţenia familiei", despre necuprinsul cerului în care "îngeri vii sunt stăpâni", despre ierni în care simţim că "am mai făcut un tur de viaţă" la început de An Nou.
După volumul de poezii "Dincolo de ţărm", tipărit de Editura Nico, Lucian Dumbravă pregăteşte un volum de povestiri. Povestiri care exprimă stări umane preluate din viaţa de zi cu zi şi pe care autorul le priveşte dintr-o latură filozofică şi chiar psihologică. Stări sufleteşti cu "sâmbure de adevăr" de la care pleacă imaginaţia şi creaţia semnată de Lucian Dumbravă.Succes, aşadar!"
Lia Vinţeler
(jurnalist)
"Primul volum de versuri al tânărului Lucian Dumbravă surprinde prin faptul că, deşi "în banca debutanţilor", autorul stăpâneşte materia lirică, limbajul şi mijloacele de esenţializare a discursului liric, se autodefineşte şi îşi creionează cu gesturi sigure arta poetică, conştientizează şi îşi asumă plenar actul creaţiei şi consecinţele acestuia: "În lumea din mine/îmi caut răspunsul/şi-acolo îmi pun întrebări!" Gestionează cu precizie "arsenalul" poetic, dozându-i cu atenţie ingredientele. Îi sunt familiare deopotrivă concizia, arta concentrării expresiei, tehnica de asociere a extremelor, de sublimare a trăirilor, cât şi generozitatea metaforei, pe care o exploatează la întreaga ei capacitate de a conferi lumii străvezime imaterială, dar şi o densă materialitate, sporind efectul de magie al registrului liric. Lucian Dumbravă este un nume de care, fără îndoială, vom mai auzi."
Ileana Sandu
(jurnalist)
....................În vers, găsim, însă, un suflet sensibil, care îşi caută demn şi frumos resemnarea atunci când valurile vieţii îi aduc şi suferinţă şi, ca "o aripă de vânt", cum se exprimă în una din poezii, alungă orice trist sfârşit, căutând un nou început, un nou răsărit. Un "nou răsărit" care îi readuce bucuria este fiul său, în vârstă de şase ani, căruia îi dedică, de asemenea, poeme, ca şi soţiei sale. O poezie de suflet se poate aprecia, în care autorul exprimă crezul său despre "sfinţenia familiei", despre necuprinsul cerului în care "îngeri vii sunt stăpâni", despre ierni în care simţim că "am mai făcut un tur de viaţă" la început de An Nou.
După volumul de poezii "Dincolo de ţărm", tipărit de Editura Nico, Lucian Dumbravă pregăteşte un volum de povestiri. Povestiri care exprimă stări umane preluate din viaţa de zi cu zi şi pe care autorul le priveşte dintr-o latură filozofică şi chiar psihologică. Stări sufleteşti cu "sâmbure de adevăr" de la care pleacă imaginaţia şi creaţia semnată de Lucian Dumbravă.Succes, aşadar!"
Lia Vinţeler
(jurnalist)
"Primul volum de versuri al tânărului Lucian Dumbravă surprinde prin faptul că, deşi "în banca debutanţilor", autorul stăpâneşte materia lirică, limbajul şi mijloacele de esenţializare a discursului liric, se autodefineşte şi îşi creionează cu gesturi sigure arta poetică, conştientizează şi îşi asumă plenar actul creaţiei şi consecinţele acestuia: "În lumea din mine/îmi caut răspunsul/şi-acolo îmi pun întrebări!" Gestionează cu precizie "arsenalul" poetic, dozându-i cu atenţie ingredientele. Îi sunt familiare deopotrivă concizia, arta concentrării expresiei, tehnica de asociere a extremelor, de sublimare a trăirilor, cât şi generozitatea metaforei, pe care o exploatează la întreaga ei capacitate de a conferi lumii străvezime imaterială, dar şi o densă materialitate, sporind efectul de magie al registrului liric. Lucian Dumbravă este un nume de care, fără îndoială, vom mai auzi."
Ileana Sandu
(jurnalist)
Versuri Recitate
|
|
|
Melodie Pe Versuri Din Volum
Informații Diverse
Volumul a apărut prin susținerea doamnei Florina Stegăroiu. Conține 151 de pagini de poezii scrise în perioada 1996 - 2009.